Gestionarea comportamentului copilului

      Îți dorești ca cel mic să mănânce singur, să folosească toaleta sau să se îmbrace singur până începe grădinița, așa că începi să folosești diverse metode invățate pentru a modela comportamentul dorit, lauzi orice reușită a copilului, folosești abțibilduri și monitorizezi împreună cu copilul zilele în care a avut succes, încurajezi copilul si ești răbdator în cea mai mare parte a timpului.

      Copilul realizează sarcina inconsecvent, dar tu vrei să devină o rutină așa că începi să ceri repetarea obiectivului țintă și observi apariția comportamentelor opoziționiste. Cu cât soliciți să facă ce dorești mai des, cu atât se opune mai mult. Tu începi să te frustrezi iar relatia cu cel mic este din ce în ce mai tensionată.

Pentru a ieși din impas asigură-te ca: precizezi exact ce vrei să facă copilul, ai o cerință clară; stabilesti care este primul pas în realizarea comportamentului țintă (cea mai simpla etapa pe care copilul poate deja sa o faca), recompensezi realizarea primului pas apoi acorzi recompensă după ce reușește să adauge încă un pas la realizarea comportamentului; ajuți copilul să indeplinească obiectivul, modifici mediu astfel încât copilul are posibilitatea de a realiza comportamentul mai des până devine o rutină.

      Specialiștii de la Yale Parenting Center and Child Conduct Clinic recomandă ca în momentul în care comportamentele opoziționiste apar, strategia adecvată este de a înceta cu cerințele. De asemenea, copilul nu mai este lăudat si nu mai primește recompense atunci cand realizează comportamentul țintă, entuziasmul sau frustrarea care apar de obicei pe chipul părintelui sunt mascate printr-o atitudine indiferentă față de comportamentele copilului.

      Cercetările realizate de cei de la Yale au arătat că în câteva zile copilul o să facă față singur comportamentul țintă fără a se i se aminti de către un adult.

De ce se întâmplă acest lucru? Oamenii de stiință spun că presiunea cu care vine părintele asupra copilului îl determină pe acesta din urmă să intre într-o stare de rezistență.

Exemplu: mama se duce la Maria și îi spune că o să îi dea trei steluțe imediat ce se încalță cu pantofii. Chiar daca tonul vocii este unul calm, iar comportamentul urmează să fie recompensat, presiunea mamei o face pe Maria să refuze.

       Cerințele care sunt însoțite de presiune, repezeala părintelui sau lipsa posibilității de a alege au ca reacție apariția comportamentelor opoziționiste. Stresul de la locul de muncă își pune amprenta asupra modului de interacțiune cu cel mic, copilul sesizeaza presiunea sau graba si refuză să execute, apoi conflictele încep să escaladeze. Când presiunea dispare atunci copilul realizează ce i s-a cerut.

      Adultul reacționează la fel atunci când simte presiune. Gândiți-vă la un student care trebuie să termine lucrarea de licență în două luni, se așează la masă și încearcă să scrie, presiunea fiind foarte mare se inhibă și nu reușește să scrie nici măcar un rând.

Terapeuții de la Yale Parenting Center and Child Conduct Clinic sugerează ca modalitate de reducere a presiunii să spunem copiilor "nu îți fă griji, o să poți să faci asta când o să crești mai mare" astfel reducem presiunea și creștem complianța.

Modul în care adresezi o cerință poate să facă diferența între a se realiza sau nu. Tonul calm al vocii și cuvintele "te rog" pot determina copilul să îndeplinească sarcina. De asemenea, studiile au arătat faptul că oferirea unei alegeri duce la complianță.

Exemplu: vrei să te încalți cu adidașii albi sau pantofii maro?

Este foarte important de luat în calcul și numărul de cereri pe care le facem zilnic, un număr mare de cereri duce la comportamente opoziționiste.

Bibliografie:

Alan, E., Kazdin & Carlo Rotella., (2009), Plan B What to do when all else has failed to change your kid's behaviour.

Mihai Păun, psiholog