Disocierea

    Disocierea este un mecanism prin care mintea noastra se deconecteaza de la realitate atunci cand emotiile sau durerea devin prea greu de suportat. Acest articol explica simplu ce este disocierea, de ce apare (mai ales in urma traumelor din copilarie), cum reactioneaza creierul si cum se poate trata aceasta problema cu ajutorul terapiei.

Ce inseamna, mai exact, sa disociezi?

In viata de zi cu zi, mintea noastra aduna la un loc gandurile, amintirile, emotiile si senzatiile din corp pentru ca noi sa ne simtim o singura persoana intreaga. Cand apare disocierea, aceasta legatura se rupe.

Exista doua feluri principale in care oamenii simt disocierea:

Detasarea (amortirea): omul simte ca s-a desprins de propriul corp (depersonalizare) sau ca lumea din jur este ireala, ca intr-un vis sau intr-un film (nerealizare).

Compartimentarea psihologică este un mecanism de autoapărare prin care creierul izolează amintirile traumatizante sau emoțiile copleșitoare în "sertare" mentale separate, făcându-le temporar inaccesibile pentru a proteja persoana de suferință

Cum a fost descoperit acest fenomen?

Pierre Janet si ideea de "minte fragmentata"

La sfarsitul anilor 1800, un psiholog francez numit Pierre Janet a observat ca persoanele care trec prin momente groaznice nu mai pot asambla toate amintirile ca pe un puzzle. El a spus ca aceste amintiri urate devin ca niste bucati independente care traiesc in subconstient si provoaca frici sau reactii ciudate fara ca omul sa inteleaga de ce.

Sigmund Freud si refularea

In aceeasi perioada, Sigmund Freud a preferat sa vorbeasca despre refulare. El credea ca mintea nu se rupe in bucati, ci doar "impinge" cu forta gandurile rele intr-un subsol secret al mintii (inconstientul) pentru ca ele sa nu ne mai deranjeze. Din aceasta cauza, ideea de disociere a fost uitata pentru o vreme.

Revenirea in vremurile noastre

In anii '70-'80, medicii au inceput sa studieze soldatii intorsi din razboi si copiii abuzati. Au realizat ca Janet avea dreptate: mintea chiar se poate fragmenta atunci cand trece printr-o trauma uriasa.

Cum functioneaza disocierea?

Este o simpla neatentie sau o boala?

Oamenii de stiinta au doua pareri diferite aici:

• Unii spun ca este o linie continua: cu totii disociem putin cand visam cu ochii deschisi sau cand conducem pe autostrada si realizam ca am parcurs cativa kilometri fara sa fim atenti. Cei cu traume doar experimenteaza o forma mult mai severa a aceleiasi stari.

• Altii spun ca este ceva complet diferit: disocierea usoara (neatentia) nu are nicio legatura cu disocierea grava, care apare doar la persoanele profund ranite emotional si reprezinta o problema de sanatate separata.

• Teoria partilor din noi

O alta teorie moderna spune ca, atunci cand un copil sufera abuzuri repetate, personalitatea lui se imparte in doua tipuri de "parti":

• Partea aparent normala: cea care merge la scoala sau la munca, interactioneaza cu oamenii si incearca sa para ca totul este bine, ignorand complet trauma.
• Partea emotionala: cea care ramane blocata in trecut, in momentul sperieturii, si care pastreaza toata frica, durerea si furia.

De ce apare disocierea? Trauma si relatia cu parintii

• Scutul de aparare cand nu poti fugi
• Disocierea este, la origine, un mecanism salvator. Ganditi-va la un copil mic care este abuzat de cineva mare. Copilul nu se poate lupta si nu are unde sa fuga. Pentru ca corpul lui nu poate evada fizic, mintea lui gaseste o solutie: evadeaza mental. Copilul se deconecteaza si "pleaca" in alta parte in gandurile lui, ca sa nu mai simta durerea.
• Problema atasamentului nesigur
• Disocierea apare des si atunci cand parintii sunt imprevizibili sau periculosi. Copilul are nevoie de parinte ca sa se simta in siguranta, dar in acelasi timp se teme de el. Aceasta situatie fara iesire zapaceste creierul copilului, fortandu-l sa foloseasca disocierea pentru a putea supravietui in acea casa.

Ce se intampla in creier cand disociem?

Datorita tehnologiei moderne, astazi putem vedea ce se intampla in capul unui om care disociaza:

Cum se manifesta in viata de zi cu zi?

O persoana care sufera de disociere poate experimenta:

• Goluri de memorie: gaseste haine in dulap pe care nu isi aminteste sa le fi cumparat sau oameni care o saluta, dar pe care nu ii cunoaste.
• Senzatia de robot: simte ca isi priveste viata de undeva de sus, din tavan, ca si cum propriul corp nu i-ar apartine.
• Lumea ca un decor: totul in jur pare fals, artificial, din carton sau sters de culori.
• Schimbari bruste de comportament: se poate simti ca si cum ar fi mai multe persoane diferite in acelasi corp, fiecare cu gusturile, varsta sau reactiile ei.

Cum se vindeca disocierea?

Tratamentul nu se face prin tehnici simple de relaxare, ci necesita un psihoterapeut specialist in trauma. Vindecarea are loc de obicei in trei pasi mari:

1. Pasul 1: siguranta si impamantarea. Persoana invata tehnici prin care sa ramana conectat la prezent atunci cand simte ca "pleaca" (de exemplu, sa atinga obiecte reci, sa numere lucruri din camera, sa respire rar).
2. Pasul 2: prelucrarea traumei. Abia dupa ce persoana se simte in siguranta, terapeutul il ajuta sa se uite cu grija la amintirile dureroase din trecut, dar fara sa mai disocieze.
3. Pasul 3: Unirea partilor. Persoana invata sa isi accepte toate emotiile si amintirile, reusind sa devina o persoana intreaga si impacata cu sine.

Printre terapiile cele mai de succes se numara IFS, EMDR si terapiile somatice (care ajuta la eliberarea stresului blocat in corp).

Concluzie:

Disocierea nu este o dovada de nebunie, ci o dovada de supravietuire. Ea ne arata cat de inteligenta este mintea umana, creand un scut protector atunci cand realitatea devine insuportabila. Cu rabdare, ajutor potrivit si terapie, aceste bucati despartite din minte pot fi aduse inapoi acasa, iar omul isi poate recapata viata si linistea.

Bibliografie:

Lanius, R. A., Vermetten, E., Loewenstein, R. J., Brand, B., Schmahl, C., Bremner, J. D., & Spiegel, D. (2010). Emotion modulation in PTSD: Clinical and neurobiological evidence for a dissociative subtype. American Journal of Psychiatry, 167(6), 640-647.

Teicher, M. H., Samson, J. A., Anderson, C. M., & Ohashi, K. (2016). The effects of childhood maltreatment on brain structure, function and connectivity. Nature Reviews Neuroscience, 17(10), 652-666

Van der Hart, O., Nijenhuis, E. R., & Steele, K. (2006). The Haunted Self: Structural Dissociation and the Treatment of Chronic Traumatization. New York: W. W. Norton & Co.

Waller, N. G., Putnam, F. W., & Carlson, E. B. (1996). Types of dissociation and dissociative types: A taxometric analysis of the Dissociative Experiences Scale. Psychological Assessment, 8(3), 300-311.

American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (5th ed. - DSM-5). Washington, DC.

International Society for the Study of Trauma and Dissociation [ISSTD]. (2011). Guidelines for treating Dissociative Identity Disorder in adults, third revision. Journal of Trauma & Dissociation, 12(2), 115-187.

Mihai Paun, psiholog